Portret controlor

Realizează portretul unui controlor de bilete din tren.

„A trecut ceva vreme de când n-am mai mers cu trenul!”, îmi spune Andrada în timp ce deschide fereastra. Deodată cineva bate cu putere în uşa compartimentului. O vocea groasă, dar calmă, se aude: „Vă rog frumos să îmi prezentaţi biletele dumneavoastră!”. În timp ce deschid uşa, Andrada scoate tichetele.

În faţa mea, apare un bărbat înalt, cu un corp bine făcut şi o figură juvenilă: ten deschis, curat cu obrajii pistruiaţi. Cicatricea din mijlocul frunţii este uşor vizibilă, dar mascată de bretonul care o acoperă. Părul ondulat şi roşcat, culoarea verzuie a ochilor, scot în evidenţă chipul luminos al bărbatului.

Sub vesta maronie, din piele, poartă o cămaşa albastră cu guler bine aşezat şi mânecile uşor suflecate. Este puţin sifonată, dar bine îngrijită. La buzunarul din dreapta are agăţaţi nişte ochelari de soare cu lentile late.

Pe umăr, poartă o geantă neagră, neîngrijită, cu baretelele tocite. Perforatorul de bilete este în buzunarul lateral al genţii. Îl scoate cu atenţie. Mâinile îi tremură uşor: „Astăzi, vremea este de partea noastră.”, spune acesta în timp ce verifică biletele. „Într-adevăr!”, afirmă Andrada. Pantalonii negri, din bumbac îi scot în evidenţă picioarele lungi şi ţepene. Se pare că pantofii cu care s-a încălţat astăzi nu au fost o alegere tocmai bună. Sunt negri, cu botul lat, prafuiţi şi crăpaţi la vârf.

Îmi îndrept privirea la mâna sa stângă, pe care are un ceas vechi, al cărui cadran este spart: „Ah, vă uitaţi la ceasul meu! Este vechi de trei generaţii. L-am spart acum cinci minute.”, spune dezamăgit. Îl scoate de la mână, dar câteva cioburi ale cadranului cad pe jos. Se apleacă să le adune, dar se înţeapă. Degetul mare sângerează uşor.

Îmi scot geanta, iau un pansament şi îi pansez degetul. Bărbatul mulţumeşte politicos. Pune ceasul atent într-un şerveţel, după care îl bagă într-un buzunar al genţii: „Îl voi duce la ceasornicar.”

Ne salută politicos şi iese din compartiment.

Mă aşez pe scaun. La scurt timp zăresc pe jos ochelarii de soare pe care îi purta la buzunarul cămăşii. „Se pare că după o mică îngrijire, m-am ales cu o «mulţumire».” îi spun Andradei amuzată, după care mi-i pun la ochi.