Mătuşa ta care tocmai s-a întors de pe litoral îţi aduce cadou de ziua ta un acvariu plin cu peşti, neştiind că ai alergie la peşti şi îngrijeşti o pisică. Construieşte o naraţiune pornind de la această situaţie.
Mă uit insistent la mama, apoi îmi astup nasul cu mâinile. Tuşesc. Aceasta înţelege aluzia şi ia acvariul, timp în care mulţumesc mătuşii Cerasela pentru cadou. Uşor iritată, încerc să-mi menţin calmul. Cu buzele roşii, cărnoase, îmi sărută obrajii şi-mi urează „la mulţi ani”. O invit în sufragerie, iar mama aduce un platou cu fursecuri şi le pune pe măsuţa joasă, din mijlocul camerei. Musafira îşi dă jos pălăria de paie, îşi potriveşte fusta înflorată, apoi, meticuloasă, se aşază pe canapea.
Brusc, de după uşă, apare Radu, frăţiorul meu, în vârstă de nouă ani. Poartă o mască verde pe faţă şi un pistol de plastic în mână. Se crede super-eroul BenTen. Sare în braţele mătuşii, iar aceasta îi cuprinde cu palmele obrajii roşii. „Dacă nu era Răducu, nu aflam că îţi plac peştii”, spune zâmbitoare în timp ce îl mângâie pe creştetul capului. Mă uit încruntată la frate-meu şi cu greu mă abţin să nu sar la el. Mă priveşte nedumerit. Încearcă să schiţeze ceva, dar nu reuşeşte de mâna mătuşii care-l trage tot mai tare spre pieptul ei. Mama se amuză, îmi face discret semn să mă liniştesc şi continuă discuţia cu Cerasela. „Drac de copil! Îl omor dacă-l prind!” îmi spun în gând. Radu îşi schimbă brusc privirea şi pleacă rapid la joacă.
Dintr-o dată, de după perdeaua portocalie, lungă, sare Dini, motanul meu. „Aveţi pisică? Parcă Roxana era alergică la mâţe”, spune mătuşa mirată. „La mâţe....nu....doar la...”, nu termin să spun, căci mă întrerupe mama. Cu ochii mari, se uită insistent la mine şi mă trimite să aduc nişte cafea. În bucătărie, pe maşina de spălat, văd acvariul. Deja mi se face rău când privesc peştii, apoi îmi astup nasul sensibil. Iau repede ibricul, scot o tavă, pun două ceşti şi le duc în sufragerie.
Transpirată şi nervoasă, decid să fac baie. Mă retrag pentru un timp şi le las pe cele două doamne să discute. Din greşeală, uit să-mi aduc prosop. Merg în cameră să iau unul, apoi intru în cadă. Muşchii încep să mi se relaxeze, iar la scurt timp simt o atingere uşoară pe picior, apoi alta pe abdomen. Împrăştii spuma şi zăresc doi peşti argintii care înoată din ce în ce mai lent. „Radu!” ţip cât pot de tare. Ies repede din cadă, îmi pun capotul şi papucii din mers, apoi plină de spumă din cap până-n picioare, dau buzna-n sufragerie. Băiatul se joacă la calculator, iar cele două femei sar speriate de pe canapea. Cerasela scapă ceaşca de cafea în poală, iar eu rămân şocată şi mă cuprinde ruşinea. Radu începe să râdă, apoi mama îmi spune să ies din cameră. Bombăn nervoasă şi mă retrag în baie unde curăţ cada. Fac un duş rapid, apoi mă întorc în camera de zi. Jenată, explic mătuşii că eu sunt alergică la peşti, iar ceea ce i-a spus Radu la telefon era o minciună ca să mă supere pe mine. Cerasela devine agitată şi mă îmbraţişează, apoi îşi cere scuze. „Nu, nu! Eu îmi cer iertare. M-am purtat copilăreşte, ar fi trebuit să spun dinainte”, zic printre dinţi în timp ce fac un pas în spate.
În scurt timp, musafira noastră ne roagă să luăm loc pe canapea. Îşi cuprinde fusta pătată de cafea şi strânge tare, apoi îşi îndreaptă privirea-n jos. Îmi spune că, de fapt, peştii sunt pentru unchiul Dacian, dar pentru că a uitat de ziua mea s-a simţit prost să vină cu mâna goală. A inventat povestea cu telefonul şi a decis să-mi dea mie acvariul drept cadou pentru aniversarea mea. „Unchiul Dacian oricum nu s-ar fi supărat dacă nu-i duceam nimic....”, spune mătuşa în cele din urmă.
Acum, mă simţeam liniştită şi calmă. După două ore petrecute la noi, mătuşa Cerasela pleacă şi ia acvariul cu restul de peşti pentru a i-l oferi unchiului.
Peste puţin timp voi ieşi cu fetele să le fac cinste de ziua mea, aşa că mă grăbesc să m-aranjez.
Aş fi vrut să mă iau de Radu. Până la urmă, dacă nu făcea trăsnaia cu cei doi peşti din cadă, acum aş fi zăcut în pat, plină de alifie. Aş fi avut un acvariu nedorit şi un motan pofticios care i-ar fi dat zilnic târcoale.
Mă uit insistent la mama, apoi îmi astup nasul cu mâinile. Tuşesc. Aceasta înţelege aluzia şi ia acvariul, timp în care mulţumesc mătuşii Cerasela pentru cadou. Uşor iritată, încerc să-mi menţin calmul. Cu buzele roşii, cărnoase, îmi sărută obrajii şi-mi urează „la mulţi ani”. O invit în sufragerie, iar mama aduce un platou cu fursecuri şi le pune pe măsuţa joasă, din mijlocul camerei. Musafira îşi dă jos pălăria de paie, îşi potriveşte fusta înflorată, apoi, meticuloasă, se aşază pe canapea.
Brusc, de după uşă, apare Radu, frăţiorul meu, în vârstă de nouă ani. Poartă o mască verde pe faţă şi un pistol de plastic în mână. Se crede super-eroul BenTen. Sare în braţele mătuşii, iar aceasta îi cuprinde cu palmele obrajii roşii. „Dacă nu era Răducu, nu aflam că îţi plac peştii”, spune zâmbitoare în timp ce îl mângâie pe creştetul capului. Mă uit încruntată la frate-meu şi cu greu mă abţin să nu sar la el. Mă priveşte nedumerit. Încearcă să schiţeze ceva, dar nu reuşeşte de mâna mătuşii care-l trage tot mai tare spre pieptul ei. Mama se amuză, îmi face discret semn să mă liniştesc şi continuă discuţia cu Cerasela. „Drac de copil! Îl omor dacă-l prind!” îmi spun în gând. Radu îşi schimbă brusc privirea şi pleacă rapid la joacă.
Dintr-o dată, de după perdeaua portocalie, lungă, sare Dini, motanul meu. „Aveţi pisică? Parcă Roxana era alergică la mâţe”, spune mătuşa mirată. „La mâţe....nu....doar la...”, nu termin să spun, căci mă întrerupe mama. Cu ochii mari, se uită insistent la mine şi mă trimite să aduc nişte cafea. În bucătărie, pe maşina de spălat, văd acvariul. Deja mi se face rău când privesc peştii, apoi îmi astup nasul sensibil. Iau repede ibricul, scot o tavă, pun două ceşti şi le duc în sufragerie.
Transpirată şi nervoasă, decid să fac baie. Mă retrag pentru un timp şi le las pe cele două doamne să discute. Din greşeală, uit să-mi aduc prosop. Merg în cameră să iau unul, apoi intru în cadă. Muşchii încep să mi se relaxeze, iar la scurt timp simt o atingere uşoară pe picior, apoi alta pe abdomen. Împrăştii spuma şi zăresc doi peşti argintii care înoată din ce în ce mai lent. „Radu!” ţip cât pot de tare. Ies repede din cadă, îmi pun capotul şi papucii din mers, apoi plină de spumă din cap până-n picioare, dau buzna-n sufragerie. Băiatul se joacă la calculator, iar cele două femei sar speriate de pe canapea. Cerasela scapă ceaşca de cafea în poală, iar eu rămân şocată şi mă cuprinde ruşinea. Radu începe să râdă, apoi mama îmi spune să ies din cameră. Bombăn nervoasă şi mă retrag în baie unde curăţ cada. Fac un duş rapid, apoi mă întorc în camera de zi. Jenată, explic mătuşii că eu sunt alergică la peşti, iar ceea ce i-a spus Radu la telefon era o minciună ca să mă supere pe mine. Cerasela devine agitată şi mă îmbraţişează, apoi îşi cere scuze. „Nu, nu! Eu îmi cer iertare. M-am purtat copilăreşte, ar fi trebuit să spun dinainte”, zic printre dinţi în timp ce fac un pas în spate.
În scurt timp, musafira noastră ne roagă să luăm loc pe canapea. Îşi cuprinde fusta pătată de cafea şi strânge tare, apoi îşi îndreaptă privirea-n jos. Îmi spune că, de fapt, peştii sunt pentru unchiul Dacian, dar pentru că a uitat de ziua mea s-a simţit prost să vină cu mâna goală. A inventat povestea cu telefonul şi a decis să-mi dea mie acvariul drept cadou pentru aniversarea mea. „Unchiul Dacian oricum nu s-ar fi supărat dacă nu-i duceam nimic....”, spune mătuşa în cele din urmă.
Acum, mă simţeam liniştită şi calmă. După două ore petrecute la noi, mătuşa Cerasela pleacă şi ia acvariul cu restul de peşti pentru a i-l oferi unchiului.
Peste puţin timp voi ieşi cu fetele să le fac cinste de ziua mea, aşa că mă grăbesc să m-aranjez.
Aş fi vrut să mă iau de Radu. Până la urmă, dacă nu făcea trăsnaia cu cei doi peşti din cadă, acum aş fi zăcut în pat, plină de alifie. Aş fi avut un acvariu nedorit şi un motan pofticios care i-ar fi dat zilnic târcoale.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu