Dorind să se joace cu tine....

Dorind să se joace cu tine, câinele tău ia un CD de pe birou în dinţi şi-l aruncă prin casă. Dupa ce recuperezi CD-ul zgâriat, constataţi pe computer că ultimul tău proiect ce era stocat pe disc este compromis. Cu furie... Continuă povestirea.

Cu furie, trântesc mouse-ul, mă ridic ca arsă de pe scaun şi îl strig: „Baxy! Vino imediat aici, jigodie de câine!”. Încerc să-l prind, dar este destul de rapid şi reuşeşte să se ascundă. Ajung în dormitorul părinţilor. Mă uit sub pat, dau cu mâna, dar nu mă aleg decât cu o plasă de păianjeni. La scurt timp, mama iese din bucătărie: „Ce urli ca nebuna?”, mă întreabă nedumerită în timp ce şterge o farfurie cu marginea şorţului. Mânecile suflecate ale bluzei îi scot în evidenţă mâinile subţiri. Ţine farfuria în mâna dreaptă, iar unghiile vopsite cu roşu îi ies în evidenţă.
Trec pe lângă ea fără să-i răspund şi mă îndrept spre baie. De obicei, îl găsesc pe Baxy aici după ce face vreo prostie, dacă nu este sub pat. Curioasă, mama vine după mine.
Câinele, pe cât de fioros pare din spate uşii atunci când latră, pe atât de inofensiv este. Blana grizonată şi lungă îl face să pară o oaie mică şi lăţoasă. Dinţii mici şi strâmbi mă amuză tot timpul atunci când mârâie şi nu îi convine ceva.
Ajung în baie cu mama în spatele meu. Evident, Baxy este aici. Îi zăresc în cadă, sub ligheanul roşu, coada lungă şi albicioasă. Îl dau la o parte, iar acesta se uită la mine atent cu ochii mari şi negri. Stă cu urechile date pe spate, botul pe labe şi mă priveşte lung. Nervoasă îl iau în braţe şi îi dau cele două palme bine meritate. „Te-am găsit, pârlitule! Credeai că-mi scapi?”, ţip în timp ce îl pălmuiesc. Speriată, mama scapă farfuria care se face ţăndări. Câinele se smuceşte, îl scap şi fuge.
Alerg după el, iar mama merge în bucătărie să ia un făraş pentru a aduna cioburile. Îl găsesc în camera mea, sub plapumă. Şi de această dată, îl dă de gol coada. Mă apropii de el şi începe să mârâie. Vreau să-l iau în braţe, dar mă latră. Trântită peste plapumă, încerc să-l ţin, însă reuşeşte să fugă pe la colţul patului. Fug după el, dar la fiecare apropiere, îmi scapă printre picioare.
După ce a adunat cioburile, mama vine în ajutor. Nu îl putem prinde, aşa că ne gândim să-l ademenim cu o bucată de carne, plan care eşuează. Ne dăm bătute. Liniştit, Baxy îşi ia osul, se bagă sub pat şi începe să-l roadă.
Dezamăgită, mă apuc să refac proiectul, iar mama se întoarce înapoi la gătit. În cuptor sfârâie friptura, iar casa este invadată de un miros ameţitor. Uşor ademenit, Baxy trece neobservat prin bucătărie şi se furişează după uşă, sub scaun. Cu multă migală, mama aranjază masa şi pune friptura pe un platou. Telefonul sună. „Masa e gata!, strigă aceasta în timp ce se grăbeşte să răspundă.

Când ajung în bucătărie, îl văd pe Baxy cocoţat pe masă. „Jos! Jos acum, javră mică!”. Câinele înhaţă o bucată de friptura şi fuge speriat. În urma lui cad tacâmurile, iar două farfurii se fac ţăndări. Nervosă, iau un măr şi arunc spre el. Îl ratez, însă o lovesc pe mama care scapă receptorul din mână.
Îl caut, iar de această dată îl găsesc sub şifonier. Bag mâna, îi prin coada şi îl trag. Schelălăie şi încearcă să scape, însă nu reuşeşte. Este plin de praf şi plase de păianjen. Urăşte să fie spălat, aşa că mă grăbesc să-l bag în cadă, iar cu ajutorul mamei, îi fac o baie de neuitat. „Acum, nu mai ai scăpare!”, spune mama în timp ce-i toarnă şampon pe cap.