sâmbătă, 1 august 2009

Chestie

Da, nu am mai scris şi da, nici chef nu am avut. M-a cam epuizat admiterea şi toate drumurile pe care le-am făcut în capitală, dar a meritat.

Nu cred că lumii i-ar păsa că nu am mai postat un mesaj care să conţină mai mult de 15 silabe. Au putut urmări reviste renumite, de o REALĂ valoare, să vadă imagini prinse de paparazzi şi postate în Cancan sau alte ziare de doi bani. Ajunge pălăvrăgeala asta ieftină, aşa că trec la lucruri mai serioase.

NU, nu am să încep să scriu şi eu despre admiterea de la FJSC, ci am să scriu despre mine. Sunt fericită că am intrat unde mi-am dorit, chiar dacă au fost mici problemuţe la început. M-am calmat, iar totul este OK. Nici nu se putea altfel, era şi culmea! Aşadar, mă declar FJSCistă.
Dragul meu iubit şi-a întrecut orice teamă, a învăţat în trei luni cât alţii într-un an (sau mai mult) şi a intrat la AFT.
Aşa cum spune şi mama, da, Cristi "m-a bătut la cur".
Am să mă opresc aici pentru că postul ăsta nu că mă plictiseşte doar pe mine, dar sunt sigură că plictiseşte până şi pe cei care nu au apucat să citească această frază.


0 comentarii: